Sacii Big Bags, cunoscuți tehnic sub numele de FIBC (Flexible Intermediate Bulk Container), au revoluționat transportul și depozitarea mărfurilor vrac în a doua jumătate a secolului XX.

1955 – 1965: Apariția

Primele Big Bags apar aproape simultan în Statele Unite, Europa și Japonia. Inițial erau fabricate din PVC sau nailon acoperit și erau folosite în principal pentru transportul carbon black (negru de fum) în industria cauciucului. Acestea erau încă rudimentare și nu aveau popularitatea de astăzi.

1965 – 1975: Dezvoltarea materialelor

Odată cu apariția și îmbunătățirea polipropilenei (PP), sacii devin mai rezistenți, mai ușori și mai economici. În această perioadă încep să fie folosiți și pentru alte pulberi și granule chimice.

1973 – 1980: Explozie datorită crizei petrolului

Criza petrolului din 1973 generează o cerere masivă de ciment în țările din Orientul Mijlociu. Europa (în special Scandinavia, Spania și Italia) folosește Big Bags pentru a transporta zeci de mii de tone de ciment pe săptămână. Aceasta este perioada în care Big Bags-urile devin populare la scară industrială.

1980 – 1990: Standardizare și adoptare în SUA

În 1984, Departamentul Transporturilor din SUA (DOT) aprobă utilizarea Big Bags pentru transportul produselor periculoase. Aceasta a fost o piatră de hotar importantă. Se creează primele standarde oficiale de performanță (T-4102-85). Cererea în America crește rapid.

1990 – 2000: Diversificarea tipurilor

Apare o gamă largă de variante moderne: cu fustă de încărcare (Skirt Top), cu gură de descărcare (Spout), cu liner interior, Q-Bag (cu baffles – formă cubică), modele ignifugate, antistatice, certificate alimentar etc.

 

2000 – 2010: Globalizare și standarde internaționale

Big Bags-urile devin  standard global. Se adoptă norme internaționale stricte  (ISO, UN, EFIBCA). Industria se extinde masiv în Asia (China, India, Vietnam), care devine principalul producător mondial.

2010 – 2020: Inovație și sustenabilitate